Salt la conținut
Semnal

Bătaie pe portocale pe o șosea din Mehedinți, după răsturnarea unui TIR. Preluarea mărfurilor împrăștiate în urma unui accident poate constitui infracțiune!

··1 min citire

Scene surprinzătoare pe DN 56A, în Mehedinți, unde zeci de localnici s-au îngrămădit luni dimineață să adune portocalele împrăștiate pe carosabil, după ce un TIR încărcat cu tone de fructe s-a răsturnat în zona Dealului Stârmina.

Potrivit autorităților, camionul s-a răsturnat în afara părții carosabile, însă din fericire nu au fost înregistrate victime. Impactul a provocat însă împrăștierea încărcăturii pe șosea, iar intervenția pentru ridicarea cabinei și a remorcii a durat câteva ore.

În tot acest timp, portocalele au rămas pe asfalt sau depozitate în lăzi improvizate pe marginea drumului. Imaginile surprinse de martori arată cum zeci de persoane au dat buzna să strângă fructele, unele dintre ele umplând saci și lăzi întregi cu marfă.

Traficul în zonă a fost îngreunat, iar polițiștii au dirijat circulația până la finalizarea operațiunilor de degajare.

Un incident similar a avut loc în aceeași zonă în martie 2023, când, după un impact între un autotren și un autoturism, legume împrăștiate pe marginea drumului au atras zeci de localnici veniți să le recupereze din râpă.

Autoritățile reamintesc că preluarea mărfurilor împrăștiate în urma unui accident poate constitui infracțiune, fiind considerată faptă de furt, chiar dacă bunurile par abandonate.