Salt la conținut
Semnal

Dronă maritimă, distrusă de scafandrii militari în largul Mării Negre

··1 min citire

O dronă maritimă aflată în derivă și considerată un pericol pentru navigația din Marea Neagră a fost neutralizată miercuri de scafandrii militari ai Centrului 39 Scafandri. Intervenția a avut loc la aproximativ 36 de mile marine est de Constanța, echipa fiind transportată în zonă cu sprijinul unei nave a Gărzii de Coastă.

După evaluarea obiectului, militarii au stabilit că este vorba despre o dronă de tip Sea Baby, un model folosit în ultimele luni în Marea Neagră. Operațiunea s-a încheiat în jurul orei 13.00, când dispozitivul a fost distrus prin detonare controlată.

MApN a transmis că, de la începutul războiului din Ucraina, Forțele Navale Române monitorizează constant zona maritimă și fluvială din responsabilitate, asigurând până acum tranzitul sigur pentru peste 12.000 de nave comerciale.

Ministerul precizează că minele marine rămân un alt risc major, aproape 150 fiind neutralizate în regiune în ultimii patru ani, dintre care șapte de marinarii români.

România face parte și din Grupul operativ de combatere a minelor din Marea Neagră, alături de Bulgaria și Turcia. În ultimele șase luni, comanda grupării navale a fost asigurată de Forțele Navale Române.