Salt la conținut
Semnal

Declarație controversată a unei directoare din Primăria Capitalei la adresa taximetriștilor.

··2 min citire

Violeta Grigore, directoare în cadrul Departamentului Transporturi al Primăriei Municipiului București, a stârnit controverse după ce, în timpul unei ședințe de lucru cu reprezentanți ai firmelor de taxi și ai dispeceratelor, a făcut declarații considerate jignitoare și agresive la adresa șoferilor de taxi.

Înregistrarea audio, publicată de Jurnalul.ro, surprinde momentul în care aceasta vorbește despre un incident din trafic, relatat într-un limbaj violent:

„Eu, personal, am avut altercații în trafic, când m-am dat jos ori cu bâta, ori cu pistolul, la șoferul de taxi. (...) Vă dau un exemplu: în spate la Arhitectură, domnul taximetrist era parcat de nu se putea trece pe lângă el (...). Când am deschis geamul și i-am zis să își tragă mașina, a avut un limbaj academic (...). Am luat pistolul, m-am dat jos, l-am trântit și i-am pus pistolul în cap și i-am spus: ‘Ieși și mută-ți mașina!’”, reiese din înregistrare.

Reacția directoarei: „Declarația a fost scoasă din context și interpretată greșit”

Într-un drept la replică, Violeta Grigore afirmă că afirmațiile sale au fost scoase din context și nu reprezintă acțiuni reale, ci relatări simbolice despre atmosfera „tensionată” din anii de început ai taximetriei, după 1990.

„Declarația audio care circulă în prezent pe diverse grupuri, pe rețelele de socializare și în presă a fost scoasă din context și interpretată greșit. Discuția făcea referire la anii de început ai taximetriei, de după Revoluție, o perioadă în care regulile erau neclare. Folosirea pronumelui «eu» nu era personală, ci reprezenta un exemplu generic, de tipul «eu, ca simplu cetățean în acele vremuri»”, a explicat Grigore.

Aceasta subliniază că pasaje precum cel privind folosirea unei bâte sau a unui pistol erau „descrieri ipotetice” despre cum ar fi putut reacționa cineva într-o situație tensionată, nu relatări ale unor fapte reale.

„Limbajul vulgar citat nu reflectă modul meu de a vorbi și nu a fost folosit ca afirmație proprie, ci ca exemplu de expresie agresivă frecvent întâlnită atunci”, a mai transmis directoarea.

Violeta Grigore afirmă că reacțiile critice ar putea fi generate și de demersurile sale privind modificarea regulamentului privind transportul în regim taxi, document care, potrivit ei, „ar fi trebuit actualizat de acum 10 ani”.

„Orice schimbare, mai ales una care atinge zone sensibile, produce nemulțumiri și rezistență”, a adăugat aceasta.