Salt la conținut
Semnal

Transportul public de la Aeroportul Otopeni, modificat temporar din cauza lucrărilor la metrou

··1 min citire

Începând de luni, traficul rutier pe bretelele de acces către terminalul „Plecări” și pe cele de ieșire de la terminalul „Sosiri” ale Aeroportului Henri Coandă (Otopeni) va fi complet restricționat, pentru a permite continuarea lucrărilor la viitoarea stație de metrou de pe Magistrala 6. Ca urmare, traseele de transport public din zona aeroportului vor fi deviate pe o arteră nou creată.

Potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), liniile de autobuz 100 și 442 vor avea un nou traseu în interiorul aeroportului, începând cu 8 decembrie 2025, ora 9:00. Artera provizorie, realizată de constructor prin desființarea unor locuri de parcare din apropierea terminalelor, va fi semnalizată cu balize direcționale și va permite circulația autobuzelor în ambele sensuri.

În plus, stațiile aferente terminalului „Plecări” vor fi mutate pe prima bandă din dreptul clădirii aeroportului, pentru a facilita accesul pasagerilor în condițiile noii organizări temporare.