Caz de lepră confirmat la Cluj-Napoca
Ministerul Sănătății a confirmat un caz de lepră (boala Hansen) la un salon SPA din Cluj-Napoca și evaluează alte trei cazuri suspecte, toate la femei originare din Asia angajate ca maseuze. Activitatea salonului a fost suspendată, iar autoritățile efectuează dezinfecții, controale medicale și anchete epidemiologice.
Lepră este o boală cu transmitere redusă, care necesită expunere prelungită. Nu se transmite prin contact ocazional sau folosirea comună a spațiilor. Tratamentul specific OMS a fost inițiat, reducând rapid riscul de răspândire.
Despre boală: Lepra, cauzată de Mycobacterium leprae, afectează pielea și nervii periferici, provocând leziuni cutanate, amorțeală și, netratată, deformări. Tratamentul constă în antibiotice administrate pe luni de zile și este eficient în oprirea evoluției bolii.

Leprozera Tichilești - Tulcea, ultima spital din Europa destinat tratării leprei
România găzduiește, în județul Tulcea, Spitalul Leprozerie Tichilești, singura unitate de acest fel din țară și ultimul spital destinat tratării leprei din Europa. Aici trăiesc și primesc îngrijire ultimii pacienți cu sechele de lepră, majoritatea vârstnici. Înființat în 1928, spitalul nu mai servește drept loc de izolare, ci oferă tratament și îngrijire pe termen lung. În pavilioanele moderne funcționează și un cămin pentru vârstnici, iar intervențiile medicale aplicate aici au împiedicat evoluția bolii și răspândirea acesteia, contribuind la eradicarea leprei în România. În 2018, autoritățile au confirmat că în leprozerie mai trăiesc doar zece pacienți, care duc o viață liniștită, sub supraveghere medicală constantă, în cadrul unei comunități restrânse și protejate.
Ministerul Sănătății va continua să informeze publicul pe măsură ce ancheta epidemiologică progresează.
