Salt la conținut
Semnal

Cancelarul german Friedrich Merz îl compară pe Putin cu Hitler: „Dacă Ucraina cade, Rusia nu se va opri”

··2 min citire

Cancelarul german Friedrich Merz a lansat un avertisment dur privind securitatea Europei, comparându-l pe președintele rus Vladimir Putin cu Adolf Hitler și afirmând că Rusia nu se va opri la Ucraina în cazul unei victorii militare. Declarațiile au fost făcute la München, în cadrul congresului Uniunii Creștin-Sociale (CSU), formațiunea bavareză soră a CDU, partidul său, relatează EFE.

Știm din 2022 că acesta este un război de agresiune al Rusiei nu doar împotriva Ucrainei, ci și împotriva Europei. Dacă Ucraina cade, Rusia nu se va opri, așa cum nici sudeții nu au fost de ajuns pentru Hitler în 1938”, a declarat Merz. El a îndemnat la analizarea atentă a discursurilor, documentelor și strategiei liderului de la Kremlin, susținând că ambițiile Moscovei vizează o schimbare fundamentală a frontierelor europene.

Cancelarul german a invocat explicit precedentul Conferinței de la München din 1938, când Germania nazistă a obținut regiunea sudetă din Cehoslovacia, pentru ca ulterior să ocupe întregul stat și să declanșeze Al Doilea Război Mondial. „Acesta este modelul pe care ar fi trebuit să-l recunoaștem încă din 2014”, a spus Merz, făcând referire la anexarea Crimeei și la conflictul din Donbas.

În acest context, Friedrich Merz a subliniat că prioritatea absolută a politicii externe europene trebuie să fie sprijinul continuu pentru Ucraina și consolidarea unității europene, inclusiv cu Regatul Unit. El a pledat pentru menținerea NATO și a alianței occidentale, dar a insistat că Europa trebuie să investească serios în propriile capacități de apărare. „Descurajarea trebuie să funcționeze din nou. Nu este un concept depășit”, a afirmat el.

Cancelarul a mai susținut că lumea se află într-o „deplasare aproape tectonică a centrelor de putere politică și economică”, care pune sub semnul întrebării libertatea, statul de drept și democrația. În acest context, Merz consideră că epoca „Pax Americana”, în care Statele Unite au garantat securitatea Europei, „s-a încheiat în mare măsură”.

Americanii își apără acum interesele într-un mod foarte dur. Asta înseamnă că și noi trebuie să ne apărăm interesele”, a spus șeful guvernului german, criticând totodată unele poziții ale noii strategii de securitate națională a SUA, care acuză UE de declin economic, suprareglementare și subminarea suveranității statelor naționale.

De cealaltă parte, președintele rus Vladimir Putin a respins acuzațiile, susținând că Rusia nu intenționează să atace Europa. „Nu dorim război cu Europa, dar dacă Europa îl dorește și îl începe, suntem gata chiar acum”, a avertizat liderul de la Kremlin, insistând că europenii trăiesc cu „iluzia” unei înfrângeri strategice a Rusiei.