Salt la conținut
Semnal

Bărbat de 55 de ani, găsit mort în Vaslui. Soția, suspectată că l-ar fi înjunghiat

··1 min citire

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost găsit mort, sâmbătă seara, în localitatea Ciocani din județul Vaslui, după ce ar fi fost înjunghiat în piept. Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru victimă, fiind declarat decesul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu, apelul la numărul unic de urgență 112 a fost efectuat de fiica victimei. Aceasta le-ar fi spus autorităților că tatăl ei a fost atacat cu un cuțit de către soție.

„Echipajul medical a găsit victima fără semne vitale, prezentând o plagă înjunghiată în zona precordială și semne evidente de moarte instalată, motiv pentru care a fost declarat decesul. În prezența cadrelor medicale, soția bărbatului a susținut că acesta s-ar fi înjunghiat singur. Cazul a fost preluat de poliție”, a declarat Daniel Ungureanu.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul și pentru a clarifica împrejurările decesului.