Salt la conținut
Semnal

Turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeş, de pe Autostrada Sibiu–Piteşti, a fost finalizată cu utilaje speciale din Germania

··1 min citire

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu, a anunţat finalizarea lucrărilor de turnare a betonului rutier în tunelul Curtea de Argeş, aferent Secţiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeş a Autostrăzii Sibiu–Piteşti. Operaţiunea a fost realizată cu ajutorul unui complex format din trei utilaje speciale, aduse special din Germania.

Potrivit oficialului, lucrările au început în urmă cu două săptămâni, odată cu primul fir de tunel, denumit Alina, iar în această săptămână a fost turnat şi finalizat betonul rutier şi pe cel de-al doilea fir, tunelul Daniela.

Sistemul rutier a fost executat printr-o turnare continuă, utilajele realizând succesiv toate etapele necesare. Acest complex tehnic a permis turnarea a aproximativ 700 de metri cubi de beton pe zi.

În perioada următoare, lucrările vor continua cu montarea instalaţiilor, realizarea finisajelor şi conectarea celor două fire de tunel la corpul principal al autostrăzii. Construcţia se desfăşoară simultan pe ambele fire, în regim non-stop, 24 de ore din 24, şapte zile din şapte.

Antreprenorul are mobilizaţi pe întreg lotul peste 550 de muncitori şi aproximativ 200 de utilaje şi echipamente. Lucrările pe această secţiune au demarat în vara anului 2023, iar stadiul fizic este înaintea graficului asumat şi a termenului de finalizare din 2027, existând perspective ca circulaţia pe acest lot să fie deschisă chiar din luna august a anului viitor.