Incendiu la un apartament din Târgoviște: un bărbat de 50 de ani, transportat la spital cu arsuri
Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni într-un apartament situat pe strada Aleea Coconilor din municipiul Târgoviște. În urma incidentului, un bărbat în vârstă de 50 de ani a suferit arsuri și a fost transportat la spital, iar 11 locatari ai imobilului s-au autoevacuat, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița.
Flăcările au cuprins aproximativ 40 de metri pătrați din apartament, iar pompierii au intervenit pentru localizarea și stingerea incendiului. Victima, conștientă la momentul intervenției, a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, fiind asistată medical la fața locului de echipajul SMURD și ulterior transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare.
La intervenție au participat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenții și salvări de la înălțime, precum și un echipaj SMURD.