Nicuşor Dan: „Preşedintele nu are nicio atribuţie în desemnarea conducerii ÎCCJ”
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat vineri dimineaţă că şeful statului nu are nicio implicare în procedura de numire a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, subliniind că rolul său este unul pur formal, de „spectator”.
„Numirea preşedintelui sau a preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este o competenţă exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii. Este rezultatul unui concurs organizat de CSM, iar preşedintele României nu are absolut niciun rol în această procedură”, a explicat Nicuşor Dan, răspunzând unei întrebări legate de posibilele discuţii privind relaţia dintre Preşedinţie şi sistemul judiciar.
Declaraţia a fost făcută în contextul întâlnirii programate pentru luni, 22 decembrie, la Palatul Cotroceni, între şeful statului şi reprezentanţii magistraţilor. Discuţiile vor avea loc după apariţia documentarului Recorder care a readus în atenţia publică mai multe disfuncţionalităţi din sistemul de justiţie.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea va avea loc fără limită de timp şi va aborda teme precum detaşările şi transferurile judecătorilor, impactul acestora asupra completurilor de judecată, percepţia publică privind independenţa justiţiei, salarizarea şi pensiile magistraţilor, dar şi libertatea de exprimare a judecătorilor.
Preşedintele a solicitat anterior magistraţilor să transmită documente, asumate sau nu, care să evidenţieze problemele din sistem. Nicuşor Dan a precizat că a primit deja numeroase materiale şi că analiza acestora, împreună cu consilierii săi, ar putea dura două-trei luni. În cazul în care vor fi identificate responsabilităţi clare, şeful statului a anunţat că va face publice concluziile.
În paralel, Consiliul Superior al Magistraturii a lansat un chestionar online, disponibil până în ajunul întâlnirii de la Cotroceni, pentru consultarea magistraţilor cu privire la principalele dificultăţi din sistemul judiciar.
Anterior, Nicuşor Dan a indicat că, în opinia sa, cele mai sensibile probleme vizează activitatea Inspecţiei Judiciare şi mecanismele de promovare în justiţie, subliniind însă că orice acuzaţie trebuie susţinută de dovezi clare.