Petru, românul care a murit în Italia pe o bancă, în ziua de Crăciun. Ultima lui dorință: o carte

În dimineața de Crăciun, într-o piață din centrul orașului Bari, viața lui Petru Storceac s-a stins singur, pe o bancă din piazza Battisti. Pentru cei care îl cunoșteau, vestea a venit ca un șoc: Petru – sau „Pietro”, cum îi spuneau italienii – nu era doar un om al străzii, ci o prezență discretă, blândă, cu o cultură care îi uimea pe toți cei care se opreau să vorbească cu el.

Avea 65 de ani și ar fi împlinit 66 pe 10 ianuarie. Trăia de mai mult timp fără un adăpost stabil, împărțindu-și zilele între un refugiu improvizat pe via Quintino Sella și banca din piață, la câțiva pași de Ateneu. Acolo îl știau voluntarii, studenții, trecătorii obișnuiți și comercianții din zonă.

Ultima dimineață

În ziua tragediei, Petru și-a urmat ritualul obișnuit. I-a salutat pe cei din jur, a băut un cappuccino și a mâncat un corn. Nimic nu anunța ce avea să urmeze. S-a așezat apoi pe bancă, ca de atâtea ori, să se odihnească. Nu s-a mai trezit.

Moartea lui a stârnit un val de emoție în comunitatea locală, mai ales în rândul voluntarilor care îl ajutau constant. Pentru ei, Petru era „omul care cerea cărți înainte de mâncare”.

Foamea de lectură

„Devora cărțile”, spune Gaia Madaghiele, studentă la Biologie marină, voluntară de șase ani în cadrul asociației In.Con.Tra., care l-a cunoscut în vara anului 2020.
„Când îi duceam pături sau mâncare, ne mulțumea politicos, dar adăuga mereu: O carte nu-mi aduceți? În orice limbă, eu o citesc.”

Petru vorbea italiana, engleza, rusa și franceza. Discuta cu ușurință despre istorie, politică, știință sau literatură. Voluntarii își amintesc conversații lungi despre Stalin, Lenin, Cortina de Fier, dar și despre marii scriitori ai lumii.

Într-o fotografie realizată de Crucea Roșie, apare ținând în mâini „Frații Karamazov” de Dostoievski. Printre ultimele sale lecturi s-au numărat „Jack Spintecătorul” și „Micul prinț”. Își dorea însă o carte anume: „Când îl iubeam pe Hemingway”, de Naomi Wood, o biografie romanțată despre viața scriitorului american. Voluntarii nu au mai apucat să i-o aducă.

Un om care a ales strada

Petru refuza constant cazarea în adăposturi sau în centrele puse la dispoziție de autorități, deși acestea existau. Potrivit serviciilor sociale din Bari, orașul dispune de peste 100 de locuri în dormitoare sociale, mese calde, dușuri și servicii de spălătorie. Cu toate acestea, el a ales să rămână pe stradă.

Despre trecutul său se știe puțin. Voluntarilor le povestea că a lucrat ca sudor instalator și că a participat la construcția unui pod peste Dunăre, la Budapesta. Familia sa se află în România.

Cu o seară înainte de Crăciun, pe 24 decembrie, voluntarii l-au vizitat cu decorațiuni și un mic dar. Au vorbit, au zâmbit, au stat ca de obicei mult timp. A doua zi, Petru nu mai era.

Un ultim gest de demnitate

După moartea lui, Michele Tataranni, reprezentant al asociației In.Con.Tra., a anunțat că Petru va fi comemorat așa cum i-ar fi plăcut: cu flori, o carte și lecturi în aer liber, poate din „Micul prinț”. De asemenea, un capitol din cartea pe care asociația o pregătește despre cei 18 ani de activitate de stradă va fi dedicat lui.

Trupul neînsuflețit a fost dus la morga Policlinicii din Bari, iar cheltuielile de înmormântare vor fi suportate de Primărie – „un ultim gest de demnitate pentru cineva care a trăit în umbră”, după cum au transmis autoritățile locale.

Povestea lui Petru rămâne una care pune pe gânduri: un om fără casă, dar cu o lume întreagă în minte; un om care, până în ultima clipă, a ales să-și ducă viața în libertate, cu o carte aproape.