Accident grav în București: Femeie lovită pe trotuar de un autoturism scăpat de sub control
Marți dimineață, 30 decembrie 2025, în jurul orei 08:40, o femeie în vârstă de 41 de ani a fost rănită pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din Capitală, după ce un autoturism a ajuns pe trotuar.
Potrivit Brigăzii Rutiere, un tânăr de 21 de ani conducea mașina dinspre strada Gara Herăstrău către Șoseaua Petricani. Ajuns în dreptul imobilului cu numărul 9, șoferul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus și apoi pe trotuar, accidentând pietonul.
Femeia rănită a fost transportată de urgență la spital, iar starea ei urmează să fie evaluată de cadrele medicale. Șoferul a fost testat cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele fiind negative.
Traficul în zonă nu a fost afectat, iar polițiștii Brigăzii Rutiere continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.