Salt la conținut
Semnal

Accident de muncă în Portul Constanța: doi bărbați au murit după explozia unui pneu de utilaj

··1 min citire

Un grav accident de muncă s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 8:00, în Dana 5 a Portului Constanța. Patru bărbați au fost implicați în incident, iar doi dintre ei și-au pierdut viața.

Potrivit primelor informații, un pneu al unui utilaj de manipulare a containerelor ar fi explodat, iar suflul deflagrației i-a proiectat pe doi dintre muncitori la câțiva metri distanță. Aceștia au suferit răni extrem de grave și au intrat în stop cardio-respirator.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța a transmis că victimele decedate sunt doi bărbați în vârstă de 52 și 64 de ani. Echipajele medicale ajunse la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul ambilor muncitori.

Un al treilea bărbat, în vârstă de 63 de ani, a refuzat transportul la spital, în timp ce a patra victimă, un bărbat de 57 de ani, a fost preluată de ambulanță și transportată la unitatea medicală, suferind un traumatism la nivelul unui picior.

Autoritățile au izolat zona și au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii accidentului de muncă. În acest caz urmează să fie efectuate verificări atât de inspectorii ITM, cât și de alte instituții competente.