DIICOT Iași anchetează doi bărbați prinși cu 3,5 kilograme de canabis
DIICOT a început cercetările împotriva a doi bărbați, în vârstă de 39 și 64 de ani, suspectați de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc. Cei doi au fost prinși în flagrant în prima zi a anului 2026, în municipiul Iași, în timp ce ridicau un colet ce conținea 3,5 kilograme de canabis.
Potrivit unui comunicat al DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, bărbații ar fi procurat drogurile la sfârșitul anului 2025, pentru a le comercializa, introducându-le în România din Spania prin intermediul unei firme de curierat. La scurt timp după ridicarea coletului, procurorii i-au reținut, dispunând ulterior efectuarea unei percheziții domiciliare.
În urma percheziției, anchetatorii au descoperit și ridicat cantități suplimentare de canabis, grindere, obiecte care prezentau urme de substanță, precum și alte mijloace de probă relevante pentru cauză.
Cei doi inculpați urmează să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru a preveni orice pericol public și pentru a asigura buna desfășurare a anchetei.