Salt la conținut
Semnal

Patru ani fără sesizări penale: Camera de Conturi Ialomița, activitate fără urmări judiciare

··2 min citire

De patru ani, Camera de Conturi Ialomița nu a mai înaintat nicio sesizare penală către organele de urmărire penală, deși legea oferă Curții de Conturi a României acest drept atunci când, în timpul misiunilor de audit, sunt identificate abateri ce intră sub incidența Codului Penal. Până în anul 2021, astfel de sesizări erau formulate constant și transmise parchetelor din județ. După acest moment, auditorii ialomițeni nu au mai inițiat niciun demers de acest tip.

Curtea de Conturi a României, prin structurile sale teritoriale, are rolul de a verifica modul în care sunt cheltuiți banii publici. Atunci când sunt descoperite fapte precum delapidarea sau alte cheltuieli ilegale, auditorii pot sesiza organele judiciare. De asemenea, pot fi făcute sesizări penale și în situațiile în care entitățile verificate nu respectă măsurile dispuse de Curtea de Conturi.

Până în 2021, Camera de Conturi Ialomița formula anual cel puțin o sesizare penală. Documentele oficiale ale Curții de Conturi arată însă că, din 2021 și până în prezent, nu a mai fost transmisă nicio sesizare către parchete, ca urmare a misiunilor de audit desfășurate.

În această perioadă, auditorii au verificat cel puțin 40 de primării din cele 66 existente în județul Ialomița. Rapoartele anuale publicate evidențiază doar deficiențe minore, explicate punctual, fără a fi menționate situații grave care ar fi putut justifica sesizări penale. Totodată, auditorii au remarcat că majoritatea administrațiilor locale se bazează pe fonduri externe pentru constituirea bugetelor, și nu pe veniturile proprii provenite din taxe și impozite locale.

Lipsesc însă referirile la nereguli majore, deși este cunoscut faptul că, în trecut, anchetele deschise în urma sesizărilor Camerei de Conturi au avut un parcurs sinuos. Multe dintre acestea au fost clasate pe motiv că „fapta nu există” sau au rămas în nelucrare până la intervenirea prescripției, fără ca tragerea la răspundere a celor vizați să reprezinte o prioritate pentru procurorii ialomițeni.

Ultima sesizare penală formulată de Camera de Conturi Ialomița datează din anul 2021 și vizează o acuzație de „gestiune frauduloasă” în cadrul Penitenciarului Slobozia. În urma unui audit efectuat în 2020, au fost descoperite nereguli legate de modul de constituire a comisiilor de inventariere, monitorizare și declarare a recoltelor din anul 2017.

Reprezentanții penitenciarului au susținut că o parte din producțiile agricole — porumb, orz, lucernă, varză și tomate — ar fi fost calamitate din cauza condițiilor meteo. Cu toate acestea, aceste pierderi nu au fost reflectate corespunzător în documentele contabile. Datele furnizate de Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița au contrazis aceste afirmații, indicând faptul că anul 2017 a fost unul favorabil din punct de vedere agricol, fără suprafețe calamitate.

În consecință, Camera de Conturi Ialomița a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia. Ancheta este, și în prezent, în curs de soluționare, în timp ce persoanele considerate responsabile s-au pensionat și nu mai activează în cadrul Penitenciarului Slobozia.