MELANIA, filmul eveniment despre Prima Doamnă a SUA
MELANIA va apărea pe marile ecrane ale cinematografelor românești începând cu 30 ianuarie 2026.
Filmul MELANIA, produs de Amazon MGM Studios, ne oferă acces unic în culisele celor 20 de zile dinaintea inaugurării prezidențiale din 2025 ale Statelor Unite ale Americii, văzut prin ochii Primei Doamne. Pășim astfel în lumea Melaniei Trump în timp ce pune la punct planurile de inaugurare, navighează complexitățile tranziției la Casa Albă și își mută familia înapoi în Washington, D.C. Avem astfel acces exclusiv la întâlniri critice, conversații private și locuri nemaivăzute până acum, în timp ce MELANIA aduce în prim-plan revenirea doamnei Trump într-unul dintre cele mai puternice roluri la nivel mondial.
Citat al Primei Doamne, Melania Trump
Istoria se pune în mișcare în cele 20 de zile ale vieții mele de dinaintea inaugurării prezidențiale SUA. Pentru prima dată, publicul din întreaga lume este invitat în cinematografe să urmărească desfășurarea acestui capitol crucial, o perspectivă privată, fără filtre a modului în care îmi croiesc drumul printre familie, afaceri și filantropie, în călătoria mea remarcabilă spre a deveni Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii. – Prima Doamnă, Melania Trump
film distribuit de Forum Film România
