Cât cheltuie România pentru mâncarea și confortul deținuților? Marmeladă, pastă de dinți, teste de sarcină și prezervative cu aromă de banane
Cât cheltuie România pentru mâncarea și confortul deținuților? Statul român alocă anual sume considerabile pentru hrana, igiena și siguranța persoanelor private de libertate. La finalul anului 2025, în cele 40 de penitenciare din România se aflau aproximativ 25.000 de deținuți, iar costurile pentru asigurarea condițiilor minime de detenție ajung la zeci și chiar sute de milioane de lei, potrivit datelor analizate din platforma de achiziții publice SICAP.
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), prin Unitatea de Logistică și Achiziții Centralizate a Poliției Penitenciare (ULACPP), a încheiat în ultimul an mai multe acorduri-cadru pentru furnizarea alimentelor, produselor de igienă personală, echipamentelor de siguranță și utilităților necesare în sistemul penitenciar.
Aproape 72 de milioane de lei pentru hrana deținuților
În august 2025, ANP a finalizat o licitație pentru furnizarea alimentelor destinate persoanelor private de libertate, contractul fiind valabil pentru o perioadă de 24 de luni. Valoarea totală a achiziției este de 71.950.953 lei.
Printre produsele comandate se numără:
- marmeladă – 4.638.517 lei
- fasole boabe – 7.761.587 lei
- biscuiți – 5.835.397 lei
- paste făinoase – 2.980.000 lei
- margarină – 3.861.776 lei
- ulei – 2.595.934 lei
- orez – 3.812.838 lei
- zahăr – 2.166.746 lei
- ceai – 866.997 lei
- făină și mălai – 2.279.700 lei
De asemenea, ANP a cumpărat conserve de legume (roșii în bulion, mazăre, fasole păstăi, ghiveci de legume, pastă de tomate, zarzavat pentru ciorbă) în valoare de 6.877.867 lei, necesare pentru doi ani.

Milioane de lei pentru igienă: pastă de dinți, hârtie igienică și piepteni
Pentru igiena și confortul deținuților, administrația penitenciarelor a organizat licitații separate. Conform SICAP, au fost alocate următoarele sume:
- pastă de dinți – 2.452.030 lei
- hârtie igienică – 1.406.810 lei
- periuțe de dinți – 316.391 lei
- piepteni – 106.405 lei (aproximativ 20.000 de euro)
- aparate de ras de unică folosință – 1.389.860 lei
- cremă de ras – 1.949.194 lei
- șampon – 1.926.595 lei
- săpun – 1.751.450 lei
Pentru curățenie, ANP cheltuiește, pe o perioadă de 24 de luni:
- 1.626.657 lei pentru înălbitor
- 3.046.463 lei pentru detergent automat
- 468.082 lei pentru săpun de rufe
Teste de sarcină și prezervative pentru penitenciare
Printre achizițiile ANP se regăsesc și produse mai puțin obișnuite. Pentru deținuți au fost cumpărate teste de sarcină și prezervative, în baza unor acorduri-cadru.
Un contract aparte, în valoare de 71,28 lei, vizează achiziția a 99 de prezervative cu aromă de banane, solicitate de Penitenciarul de Femei Târgșor, din județul Prahova.
Pături, cătușe și echipamente de imobilizare
Pentru confortul deținuților, ANP a cumpărat pături în valoare de 743.164 lei, suma permițând achiziția a minimum 1.765 și maximum 3.589 de bucăți.
Pentru siguranță și imobilizare, aproape 2 milioane de lei au fost alocați pentru:

- cătușe metalice – 693.970 lei
- cătușe de unică folosință – 42.581 lei
- curele și centuri de imobilizare – peste 200.000 lei
- măști contra gazelor – 944.474 lei
Peste 100 de milioane de lei pentru transportul deținuților
Unul dintre cele mai costisitoare capitole îl reprezintă transportul. ANP a alocat 109.786.821 lei pentru achiziția de autospeciale destinate transportului deținuților, acordul-cadru fiind valabil 36 de luni.
Două loturi au fost deja cumpărate:
- 39.386.925 lei pentru autospeciale cu 22 de locuri
- 23.671.928 lei pentru autospeciale cu 16 locuri
Utilități și investiții în noi penitenciare
Pentru energie electrică, ANP a alocat 23.671.928 lei pentru o perioadă de 10 luni, iar pentru gaze naturale, 45.068.192 lei pentru 12 luni.
Numărul de deținuți a crescut constant în ultimii ani, de la aproximativ 18.700 în 2019, la peste 25.430 de persoane private de libertate, raportate la data de 8 ianuarie 2026.
Pentru a reduce supraaglomerarea, în comuna Berceni, județul Prahova, se construiește un penitenciar de maximă siguranță cu 1.000 de locuri. Investiția totală se ridică la 850 de milioane de lei, lucrările fiind programate să fie finalizate în 2028.