Filmul Mercy- un thriller SF despre o justiție controlată de AI | Cronică Zi-mi un film bun
Mercy - Ce ai face dacă ai avea doar 90 de minute să-ți dovedești nevinovăția în fața unei curți de judecată în care ești presupus vinovat?
Când ați fost ultima dată la un film și ați simțit liniștea și tăcerea absolută într-o sală de cinema aproape plină? Pentru mine, răspunsul e simplu: aseară.
Filmul are 100 de minute și profită la maximum de fiecare dintre ele. Acțiunea are loc în anul 2029, într-un viitor nu foarte îndepărtat, unde un detectiv, interpretat de Chris Pratt, este acuzat de uciderea soției sale și adus într-o sală de judecată special creată pentru cei considerați vinovați. Aici, inculpații au la dispoziție doar 90 de minute și acces la toate resursele posibile pentru a-și demonstra nevinovăția, înainte ca sentința să fie aplicată automat.
Filmul este o cursă contra cronometru care, mai ales în a doua jumătate, te ține lipit de scaun. Tensiunea crește constant, iar povestea se complică din ce în ce mai mult, fără să devină confuză. Pentru un personaj legat de un scaun mare parte din film, Chris Pratt se descurcă surprinzător de bine. Totuși, pentru mine, vedetan filmului este Rebecca Ferguson, care interpretează judecătoarea AI ce conduce procesul și aplică sentința. Mă așteptam la un personaj rigid, robotic și lipsit de emoție, însă Rebecca Ferguson reușește să creeze un personaj credibil, rece, dar în același timp fascinant și deloc plictisitor.

Regulile acestui univers sunt explicate clar încă de la început, iar faptul că acțiunea este plasată doar câțiva ani în viitor, combinat cu direcția reală în care se îndreaptă inteligența artificială și modul în care este deja forțată să fie utilizată, creează un sentiment apăsător și periculos de premoniție.
Nu este un film de nota 10. Nici de 8. Dar este un film de acțiune și SF cu o tensiune foarte bine construită. A doua jumătate a filmului a ținut întreaga sală nemișcată în scaune. Floricelele se terminaseră, iar atenția era complet lipită de ecran. La un moment dat m-am uitat în jur: nu se mișca nimeni, nu se vedeau ecrane de telefoane. O experiență rară și extrem de plăcută. Aș compara acest film cu IN TIME. Filmul cu Amanda Seyfried, Cillian Murphy, Olivia Wilde și Justin Timberlake.
Există câteva scene care forțează puțin limitele fizicii, dar, fiind vorba de un film SF, acest lucru este acceptabil. Din fericire, suntem departe de exagerări absurde sau de mașini care ajung în spațiu fără explicații.
Nota mea finală: 7. Subiect actual, interesant, bine ancorat în realitate, cu acțiune și tensiune care cresc progresiv. Un film care merită văzut la cinema, preferabil alături de prieteni.

Filmul Mercy intră de azi în cinematografele din România fiind distribuit de Intercom Film
Articol scris de Alina PETREA - admin al celui mai mare grup de filme din România dar și al paginii, cu același nume, Zi-mi un film bun – și te invităm dacă esti cinefil să le dai un like