Marty Suprem: Un carusel de emoții ping-pong între dragoste și ură, între admirație și dezgust

De ce am pus acest titlu? Pentru că personajul interpretat genial de #TimotheeChalamet este un amestec dus la paroxism de dragoste și ură, un amestec de admiratie și dezgust. Îl iubești pentru pasiunea lui și dedicarea lui pentru ping-pong, pentru tenis de masă, îi simți dăruirea, emoția cu fiecare servă, cu fiecare mișcare, modul cum servește, cum ține paleta, cum mută pe rever, cum ,,trage" mingile înălțate, cum bagă efect sub minge, cum le joacă la fileu, și totodată îl urăști, îți vine să-l scuipi, să intri prin ecranul de argint să-i fwți una pentru modul în care își minte mama, își calcă în picioare prietenii, cum își bate joc de femeia pe care a lăsat-o însărcinată, fără scrupule, fără conștiință, cu o moralitate de tip TRUMP, ajungi efectiv să îl detești atunci când minte, fură, înșeală și face tot ce îi stă în putință pentru atingerea scopurilor sale. A existat acest personaj în realitate în NEW YORK-ul anilor 50? Sau e totul o convenție cinematografică? Vom afla împreună...

Un pic de context despre film și personajul Marty Suprem

#MartySuprem, film distribuit de #VerticalEntertainment din 23 ianuarie în cinema nu este o poveste adevărată per se dar se bazează pe un personaj care a trăit într-adevăr în New York în anii 50 și care era pasionat de tenis de masă. Dacă personajul interpretat de #Timothee se numește în film Marty Mauser și era evreu, personajul care a existat în realitate se numea Martin Marty Reisman.

Totodată, acțiunea nu e deloc plasată întâmplător în New York în anul 1952 pentru că în anii 50 ping-pong-ul sau tenisul de masă deși inventat de britanici ajunge să fie extrem de popular în China și Japonia, iar paletele cu un strat de spumă au fost inventate în Asia, până atunci se juca tenis cu palete tip ,,tablă" de lemn.

În plus, antagonistul lui Marty, japonezul Endo din film interpretat ireproșabil de KOTO Kawaguchi dă viață unui jucător japonez care a existat în realitate și care a fost rivalul lui Reisman - Hiroji Satoh care a câștigat medalia de aur în 1952.

Despre povestea reală din spatele personajului #Marty găsiți aici pe noobz.ro. Dar să ne întoarcem la film.

Cum am văzut eu filmul în cinema

Am avut șansa să văd acest film la invitația Cinemax Veranda și l-am privit din două coordonate.

1. Prima Coordonată are legătură strict cu sportul, cu tenisul de masă. Dacă nu v-ați dat seama din modul în care am scris rândurile de început fac aici o dezvăluire. Am fost pasionat și sunt pasionat de tenis de masă. Eram în liceu în clasa a-IX-a când am descoperit acest sport. 

În curtea colegiului Dinicu Golescu erau două mese din azbest/ciment, cine a copilărit în anii 90 știe cum erau construite și din ce materiale compozite erau costruite acele mese de tenis de masă. Fileu nu aveam dar colegiul se învecina cu mănăstirea Negru-Vodă și între ele era un zid vechi din cărămidă așa că generații de elevi smulgeau cărămizi din acel zid și îl foloseau drept fileu.

Evident că în anii în care au făcut eu liceu, 1999 - 2003, au fost ploi, au fost zăpezi, vânturi și evident că masa a suferit eroziuni și erau zone din care mingea sărea inexplicabil dar așa am învățat. Cu palete tip ,,table,, de lemn fără niciun fel de efect sau spumă și mingi de ping-pong cele mai ieftine care se transformau după câteva meciuri în fumigene.

La câte ore de franceză și matematică am chiulit doar ca să joc tenis de masă în curtea liceului. Mi-am desăvârșit în timp tehnic cu stânga pentru că sunt stângaci, mi-am creionat un stil de joc dinamic pe la colțurile mesei, am învățat privind pe EuroSport să țin paleta într-un stil aparte și am jucat după liceu tenis de masă pe mese normale, la Pitești în timpul facultății și ulterior în București.

Am participat la o competiție neoficială organizată de un ONG în București în 2013 unde am luat locul II, dar la competiții oficiale n-am participat niciodată. Ce vreau să spun este că am înțeles pasiunea lui Marty și scenele când jucau intens tenis de masă parcă eram acolo, parcă știam dinainte cum vor lovi personajele mingea de ping-pong, cum vor para loviturile celuilalt, cum se vor apăra, cum  vor ataca. 

2. A doua Coordonată a fost modul în care a trăit MARTY și deși au fost momente când l-am urât, l-am judecat, când m-a dezgustat (Au fost persoane de sex feminin care au părăsit filmul înainte din cauza modului abject în care se comporta personajul) am înțeles câteva lucruri. Pentru că America anilor 50 nu e cu mult diferită de America de azi, mai ales America din prezent și nu e cu mult diferită de multe societăți capitaliste post-fordiste.

Pentru că NU NE NAȘTEM cu șanse EGALE, și dacă în anii 1800 dacă erai talentat la sculptură, pictură, la scris, la muzică, la desen puteai să mergi la Paris să îți faci un nume, un renume, odată cu societatea industrială și cu capitalismul feroce al anilor 1900 până azi, lucrurile s-au schimbat radical.

Să ne uităm azi la prăpastia dintre bogații planetei, bogații României și restul. Tu, eu și alții ca mine, ca tine, cea mai mare aroganță pe care ți-o poți permite într-o zi în care primești salariu, ți se plătește o factură de o mie, două mii de euro e să îți cumperi un super telefon sau să pleci câteva zile undeva în Bali și asta dacă dai reset la toate cheltuielile, la toate facturile, la toate datoriile. Efectiv să spargi toți banii într-o zi fără să existe ideea de mâine. 

În schimb, un om Hiper bogat și nu e nevoie să dau aici nume că îi știți și voi se poate trezi dimineața și să cumpere o fabrică, două, un cartier, o insulă... Cred că ați înțeles ideea.

Marty e un ticălos, un om lipsit de scrupule, un narcisist egoist care mustește de încredere în el și talentul lui deși n-are un cent să treacă strada, la propriu, dar și el, cu tot narcisimul lui ajunge să își înțeleagă micimea și din disperare ajunge să se umilească ca ultimul sclav în fața unui magnat. 

Și oare câți dintre noi, azi, merg la joburi infecte sau se ocupă de taskuri infecte și nu comentează în fața magnatului care le plătește facturile, salariile? Și zici că poți să scapi de asta și te faci antreprenor și alergi după clienți cu bani unde și acolo trebuie să fii ,,umil,, ca omul ăla să îți plătească factura și dacă pentru el știi că e o glumă, o scamă o factură de 1000-2000 de euro pentru tine e ceva vital. 

Și filmul îți lasă un gust amar pentru că îți dai seama că NU s-au schimbat prea multe și asta doare și te doare...

Nu vă mai rețin! Vă recomand acest film pentru că este viu, visceral de viu. FĂRĂ CGI, fără nimic exuberant. E ca viața, cu gust amar, cu gust, fad, cu gust de gunoi, cu gust de parvenism și lux, cu gust...REAL și autentic.