Salt la conținut
Semnal

Cutremur în PSD București: șefii filialelor din sectoarele 2, 4 și 6 demisionează după eșecul lui Daniel Băluță

··3 min citire

Cutremur în PSD București: șefii filialelor din sectoarele 2, 4 și 6 demisionează după eșecul lui Daniel Băluță. Eșecul lui Daniel Băluță în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei produce primele consecințe majore în PSD București. Liderii organizațiilor PSD din sectoarele 2, 4 și 6 și-au anunțat plecarea din funcții, iar conducerea partidului pregătește numiri interimare.

Rodica Nassar pleacă după aproape 30 de ani la conducerea PSD Sector 2

Prima demisie a fost anunțată de Rodica Nassar, președinta PSD Sector 2, cea mai longevivă lideră de filială din PSD, aflată în funcție încă din 1996. Joi, aceasta a scris pe Facebook un mesaj scurt – „demisie” – lăsând de înțeles că renunță la conducerea organizației.

Potrivit unor surse din partid citate de Digi24, Rareș Hopincă, actualul primar al Sectorului 2, ar urma să preia conducerea filialei.

Schimbare și la PSD Sector 4, după scorul strâns obținut de Băluță

A doua plecare este cea a lui Andrei Trocan, președintele PSD Sector 4. Decizia vine după ce Daniel Băluță nu a reușit să obțină un rezultat clar superior contracandidatului său, Ciprian Ciucu, nici măcar în sectorul pe care îl conduce de aproape un deceniu.

La alegerile din decembrie 2025, în Sectorul 4, Daniel Băluță a obținut 27,6% din voturi, în timp ce candidatul PNL a fost la mică distanță, cu 27,25%.

Alegeri Europarlamentare 2019 Diaspora 39001200

Surse politice indică faptul că la conducerea PSD Sector 4 ar urma să fie propus Alexandru Hazem Kansou, secretar general al PSD București și administrator public al sectorului.

Gabriel Mutu demisionează de la PSD Sector 6

Și Gabriel Mutu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD Sector 6, după aproape 14 ani de mandat. Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta a precizat că decizia este una asumată și are ca scop deschiderea unei noi etape în viața organizației.

Gabriel Mutu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD Sector 6, după aproape 14 ani de mandat.

Mutu a subliniat că rămâne membru PSD și va continua să se implice în activitatea politică, menționând că lasă în urmă „o organizație matură și funcțională”.La alegerile locale din 2024, Adrian Vigheciu a candidat fără succes la funcția de primar al Sectorului 5.

Deciziile, oficializate la Vila Lac

Surse din PSD au declarat pentru Digi24.ro că, în urma restructurării conducerii filialelor din Capitală, PSD Sector 2 va fi preluat de Rareș Hopincă, actualul primar al sectorului, care și-a adjudecat mandatul în urma alegerilor din 2024. „Era firesc ca el să preia conducerea, după ce a câștigat alegerile“, au explicat sursele social-democrate.

Rareș Hopincă

În Sectorul 4, conducerea filialei va fi propusă pentru Alexandru Hazem Kansou, secretar general al organizației PSD București și apropiat al lui Daniel Băluță, în prezent administrator public al sectorului.

De asemenea, PSD Sector 6 va fi preluat de Adrian Vigheciu, fost consilier local în sector și viceprimar al Capitalei. Vigheciu a candidat la alegerile din 2024 pentru funcția de primar al Sectorului 5, fără succes.

Toate aceste numiri vor fi oficializate duminică, 1 februarie, în cadrul unei ședințe a conducerii PSD ce va avea loc la Vila Lac, în Capitală.