Salt la conținut
Semnal

Incident incredibil la un spital din Franța: un pacient s-a prezentat cu un obuz în rect

··1 min citire

Un incident extrem de rar și periculos a avut loc zilele trecute în Franța, la spitalul Rangueil din Toulouse, unde un bărbat în vârstă de 24 de ani s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe acuzând dureri severe în zona rectală, fără a oferi inițial alte detalii.

Potrivit publicațiilor Le Parisien și La Dépêche, medicii au decis intervenția chirurgicală de urgență, iar în timpul operației au descoperit cu stupefacție că pacientul avea introdus în rect un obuz din Primul Război Mondial, datat din 1918.

Spital evacuat, geniști chemați de urgență

Obiectul, care măsura aproximativ 16 centimetri lungime și 4 centimetri diametru, a declanșat o alertă majoră de securitate. Autoritățile au instituit imediat un perimetru de siguranță, iar la fața locului au fost chemați geniștii, pompierii și forțele de ordine, existând temeri serioase că proiectilul ar putea exploda.

genisti bomba

Pompierii au confirmat pentru Le Parisien intervenția din cursul nopții, precizând că a fost nevoie de proceduri speciale pentru neutralizarea dispozitivului exploziv. În cele din urmă, geniștii au stabilit că obuzul nu prezenta pericol de detonare.

Pacientul, internat și posibil cercetat penal

Bărbatul a rămas internat în spital pentru supraveghere medicală, iar presa locală notează că acesta ar putea fi audiat de autorități. Forțele de ordine iau în calcul deschiderea unei proceduri pentru încălcarea legislației privind deținerea ilegală de arme.

Nu este un caz izolat

Incidentul nu este singular în Franța. În decembrie 2022, un bărbat în vârstă de peste 80 de ani s-a prezentat la un spital cu un obuz introdus în rect, situație care a dus, de asemenea, la evacuarea parțială a unității medicale.

Autoritățile franceze tratează astfel de cazuri cu maximă seriozitate, având în vedere riscurile majore pentru pacienți, personal medical și populație.