Chupa Chups și copilăria care nu pleacă niciodată
Despre gustul de căpșuni, anii ’90 și momentul în care devii părinte
Sunt momente în care mă uit la Edy și am senzația că timpul face glume pe seama mea.
Ieri eram copilul care se uita lung la vitrina unui chioșc, calculând dacă „merit” o acadea.
Astăzi sunt adultul care spune: „Bine, dar doar una.”
Și, inevitabil, alegerea e aceeași: Chupa Chups.
O acadea născută sub soarele Spaniei
Puțini știu, ori poate puțini își mai amintesc, că celebra acadea s-a născut în Spania, în 1958.
Nu în America, nu într-un laborator futurist de marketing, ci dintr-o observație extrem de simplă făcută de Enric Bernat: copiii se murdăreau pe mâini când mâncau bomboane.
Soluția lui?
Să pună bomboana pe un băț.
Atât.
Și uneori mă gândesc că parentingul seamănă mult cu asta: nu trebuie să complici lucrurile, ci să vezi clar ce e în fața ta și să găsești soluții simple.
Primele gusturi nu se uită niciodată
La început, Chupa Chups nu încerca să fie sofisticată.
Nu mango-passion-fruit-cu-note-exotice.
Doar gusturi clare, recognoscibile, aproape copilăros de sincere:
- căpșuni
- lămâie
- portocală
- măr
- cola
Exact ca bucuriile copilăriei: simple, directe și imposibil de uitat.
Logo-ul care poartă culorile Spaniei
În 1969, logo-ul Chupa Chups a fost creat de Salvador Dalí.
Da, acel Dalí.
Floarea galbenă, cu numele scris clar, este mai mult decât un design reușit.
Este o semnătură culturală:
- galbenul intens
- roșul numelui
Exact culorile Spaniei.
Un detaliu discret, dar plin de sens, care spune de unde vine această acadea și de ce a rămas atât de inconfundabilă în toată lumea.
România anilor ’90: mic lux, mare fericire
În copilăria mea din România, Chupa Chups nu era „o acadea”. Era acadeaua!
Nu o găseai peste tot. Nu era cea mai ieftină. Și tocmai de aceea conta.
O primeai dacă: ai fost cuminte, ai mers cu mama la cumpărături sau ai intrat într-un butic care „avea de toate”
Nu o mâncai pe fugă.
O savurai.
Eu, Edy și acadeaua „doar pentru copil”
Acum, când sunt eu mama, lucrurile se văd altfel.
Îi cumpăr lui Edy o Chupa Chups și îl privesc cum o desface cu aceeași concentrare serioasă cu care o făceam și eu.
Diferența e că acum știu: acadeaua nu înseamnă numai zahăr.
E despre mersul unul lângă altul, conversațiile mici, aparent banale, pauzele care ne țin conectați.
Și recunosc: de multe ori iau „una pentru Edy” și... una pentru mine!
Nu din poftă.
Ci pentru că, preț de câteva secunde, copilăria nu pare chiar atât de departe.
Concluzie
Poate că maturitatea nu înseamnă să renunțăm la lucrurile simple, ci să le redescoperim prin ochii copiilor noștri.
Iar uneori, cea mai frumoasă lecție despre viață vine sub forma unei acadele născute în Spania, cu gust de căpșuni.
Cu băț.