Salt la conținut
Semnal

Ferma de bizoni din Recea-Cristur, focar de infecție: peste 70 de animale moarte și abandonate

··2 min citire

Ferma de bizoni din Recea-Cristur, inaugurată în 2014 și prezentată ca cea mai mare din Europa de Est, a devenit, la 12 ani distanță, un adevărat focar de infecție. Fotografiile recente surprind zeci de bizoni și cerbi morți, în stare avansată de putrefacție sau schelete, lăsați la voia întâmplării și vizibili chiar de la marginea drumului.

Animale abandonate și pericol pentru sănătate

Echipa TVR a filmat în interiorul fermei și a alertat autoritățile. „E o amenințare pentru sănătatea oamenilor, pentru sănătatea animalelor de interes cinegetic din afara țarcului. E un focar de infecție aici”, a declarat Horea Petrehuș, președintele Asociației Cinegetice pentru Cercetarea Habitatelor. Potrivit acestuia, situația a fost discutată în regim de urgență la primărie.

Numărul redus de angajați, o problemă majoră

Primarul comunei, Alexandru Rus, a explicat că personalul fermei s-a redus drastic: „Număr de angajați să știți că au avut 20. Din câte știu acum sunt vreo 5. A fost și o iarnă mai grea. Mâncare am văzut că au. Au depozit de baloți, siloz, tot timpul le duc mâncare. Apoi din ce motive au murit… este și un dosar penal și nu vreau eu să mă pronunț.”

paie

Autoritățile intră în acțiune

După semnalarea situației, o comisie mixtă formată din autorități competente a intrat în fermă pentru a identifica animalele moarte și a delimita zonele contaminate. Medicii veterinari evaluează în prezent sănătatea celor rămași în viață și prelevează probe pentru analize de laborator.

Evaluarea veterinară și intervențiile

Medicul veterinar Lukacs Laszlo a precizat: „Am pus perfuzie, am recoltat sânge pentru anumite boli, să facă la DSV și după aia o să revenim să vedem dacă mai are o șansă sau nu.” În urma primei verificări, anchetatorii au identificat peste 70 de rămășițe de bizoni și cerbi, însă ancheta continuă pentru a stabili cauzele exacte ale mortalității.

cerb
cerb

Un proiect eșuat și temeri pentru viitor

Ferma, inauguratã cu promisiunea că va adăposti aproximativ 2.000 de bizoni și va deveni un fond de vânătoare exclusivist, a ajuns să fie un pericol sanitar și un exemplu al gestionării deficitare. Comunitatea și autoritățile locale speră ca măsurile luate acum să prevină răspândirea bolilor și să asigure protecția animalelor rămase.