Un jandarm de 40 de ani a murit pe stradă, în timpul unei misiuni
Cuprins:
Un jandarm de 40 de ani a murit pe stradă, în timpul unei misiuni. Moartea fulgerătoare a stârnit revoltă și durere în rândurile colegilor.
Decesul subofițerului plutonier adjutant Marian Spînu, în vârstă de 40 de ani, s-a produs duminică, 22 februarie, pe o stradă din București, în timp ce își îndeplinea atribuțiile de serviciu. Imaginile surprinse ulterior arată momentul dramatic în care bărbatul merge câțiva pași și cade brusc, fără semne prealabile de probleme medicale.

Emoție și revoltă în structurile de ordine publică
Tragedia a generat reacții puternice din partea sindicatelor reprezentative pentru angajații din sistemul de ordine publică. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a publicat imaginile și a comentat dur contextul profesional:
„Jandarm mort în timpul serviciului la 40 ani! Stres, ore suplimentare, epuizare, zi, noapte, vânt, ploaie, ger, riscuri, interdicții toata cariera, drepturi neacordate, abrogate, plafonate, amânate!”
Sindicatul a criticat și propunerile privind creșterea vârstei de pensionare.

Sindicatul Europol: epuizarea profesională, risc zilnic
Sindicatul Europol a adus în discuție impactul uman al pierderii:
„Încă o uniformă în minus. Încă un tată care nu mai ajunge acasă. 40 de ani. Căzut în misiune.
Iar Ilie Bolojan vorbește despre muncă până mai târziu. Mai târziu până când? Până la epuizare? Până la infarct? Până la sicriu? Din birou se calculează ani. În stradă se pierd vieți. Nu suntem privilegii. Suntem risc asumat zilnic. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”

Confirmarea oficială a Jandarmeriei
Jandarmeria Română a confirmat decesul și a transmis un mesaj de condoleanțe:
„Cu profundă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a colegului nostru, plutonier adjutant Marian Spînu. Îl vom păstra în amintirea noastră ca pe un camarad devotat, un profesionist care și-a îndeplinit datoria, cu seriozitate, responsabilitate și devotament. Suntem alături de familie și apropiați în aceste clipe grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace.”
Ancheta urmează să stabilească circumstanțele
Circumstanțele exacte în care s-a produs decesul vor fi stabilite printr-o anchetă și investigații medico-legale. Sindicatele și colegii subofițerului cer o evaluare atentă a condițiilor de muncă și a presiunii profesionale la care sunt supuși angajații structurilor de ordine publică.
