Andreea Anița s-a luptat până la capăt, dar cancerul a câștigat – povestea unei tinere care a emoționat o țară întreagă
Cuprins:
Andreea Anița, tânăra din Fălticeni bolnavă de cancer, pentru care s-au strâns 2,3 milioane de dolari pentru tratament în Statele Unite, a pierdut, în ciuda eforturilor uriașe, lupta cu boala. Anunțul a fost făcut marți de polițistul Daniel Ceclan (Dani Cek), unul dintre principalii promotori ai campaniei de strângere de fonduri.

„Andreea Aniţa a fost mai mult decât o luptătoare. A fost o lumină care a ars constant, chiar și atunci când durerea era mai puternică decât speranța. Unsprezece ani a înfruntat cancerul cu o forță care a uimit medici, prieteni și oameni care nu o cunoscuseră niciodată, dar care au ajuns să o iubească atât de mult. A unit sute de mii de inimi într-o singură rugăciune, într-un singur gând. Să trăiască, să mai zâmbească, să mai lupte. E atât de nedrept și greu de înțeles. Dar Andreea nu a pierdut. Oamenii care au luptat cu ea, care au plâns și au sperat pentru ea, știu asta. Ea a câștigat fiecare zi în care a iubit, a inspirat și a adunat suflete în jurul ei. Dacă aș putea să o iau de la capăt, aș trece prin tot din nou. Prin frică, prin lacrimi, prin așteptări și speranțe. Aș alege iar și iar să cred, să lupt, să nu renunț, doar pentru a mai avea încă o zi în care Andreea să fie aici, să ne unească, să ne amintească ce înseamnă curajul adevărat”, a scris Ceclan pe Facebook.

2,3 milioane de dolari pentru speranță
Campania lansată pentru tratamentul Andreei a strâns 2,3 milioane de dolari în doar 8 zile, suma necesară pentru procedurile revoluționare din SUA, singura șansă rămasă după ce toate opțiunile disponibile în România și Europa fuseseră epuizate.

Povestea tinerei a început cu o durere aparent banală la genunchi, care s-a transformat într-o luptă cronică și dureroasă pentru supraviețuire. Andreea și-a petrecut adolescența și tinerețea între spitale oncologice, medici și asistenți, trecând prin proceduri dificile, inclusiv o operație la plămâni și amputarea unui picior, pentru a supraviețui.
„Amintirea Andreei rămâne o lecție despre credință, despre putere și despre ce înseamnă să nu renunți niciodată, chiar și atunci când drumul pare imposibil”, adaugă polițistul Daniel Ceclan.
Momentul în care boala a părut să o răpească
Într-o postare anterioară, Daniel Ceclan a relatat cum Andreea a fost aproape de a pierde lupta din cauza unei infecții severe, pe lângă cancer:
„Un moment de convulsii a stins iar lumina. A dat cu noi de pământ. Am luat-o de la zero. Am schimbat spitalul. Am aflat că nu cancerul o răpise atunci, ci o bacterie periculoasă. Luptam și cu cancerul, și cu infecția. Un amalgam de stări care nu te lasă nici să mori, nici să trăiești.”
Simbol al curajului și al speranței
Andreea Anița rămâne un simbol al rezistenței și curajului în fața cancerului, potrivit lui Ceclan:
„Nu s-a speriat de cancer. L-a privit drept în față. A luptat cu demnitate, cu luciditate, cu o credință care ne-a uimit pe toți. A fost un model de rezistență, de speranță și de voință. Trebuie să vorbim despre ea. Să o dăm exemplu. Să spunem povestea ei ori de câte ori cineva are nevoie de putere. Pentru că Andreea nu este doar o amintire dureroasă, ea este un reper. Este dovada că un om poate fi mai puternic decât toată frica. Că demnitatea poate învinge disperarea. Că lumina poate rămâne aprinsă chiar și în cele mai întunecate momente. Dacă vrem cu adevărat să o onorăm, atunci să păstrăm vie această imagine a ei.”
Andreea Anița a inspirat mii de oameni să creadă în puterea solidarității, să sprijine lupta cu boala și să lupte pentru viață, chiar atunci când speranța părea imposibil de atins.
...

„Sunt aici. Respir. Rezist. Mă agăț cu dinții de orice șansă. De singură șansă. Sunt într-un pat de spital, la Spitalul Memorial din București. Am fost transportată de urgență cu ambulanța și, cu această ocazie, vreau să mulțumesc întregului personal medical de la serviciile de ambulanță Suceava și București, oamenii care, din nou, m-au ținut de mână. De curând a apărut în viața mea și doamna Monica Althamer, care face ca totul să fie ceva mai ușor.
Am ajuns internată aici deoarece, în urma ultimei cure de chimioterapie, plămânii mei sunt inflamați. În prezent primesc tratament cu antibiotice și am nevoie de oxigen. Îmi este greu să respir singură.
Nu pot fi prezentă nici în comentarii, nici în postări. Știu însă că sunteți alături de mine și că așteptați, cu sufletul la gură, momentul în care vă voi putea anunța că am decolat.
În schimb, vă pot spune că am primit o veste bună. Am fost acceptată de spitalul din America, am reușit să parcurg etapele lor administrative, nu tocmai simple.
Urmează să mă ocup de transferul banilor - pentru asta trebuie să ajung la bancă, având în vedere că suma transferată este uriașă, cei 2.300.000 de dolari pe care, cu generozitate, i-ați donat pentru mine.
Voi reveni cu dovada plății aici.
În perioada următoare va trebui să obțin și viza medicală pentru America. Sper să nu întâmpin dificultăți. Voi face tot posibilul să vă țin la curent.
Rămâneți în continuare lângă mine, păstrați-mă în gânduri și rugăciune.
Vă mulțumesc, vă mulțumesc mult!”, este ultima postare, pe Facebook, din 22 ianuarie 2026, a Andreei.
Dumnezeu s-o odihnească!