
Marţi, 22 septembrie, la Olteniţa a avut loc slujba de sfinţire a noului sediu al Protoieriei Olteniţa, oficiată de P.S. Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor alături de P.C. Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Bucureşti şi P.C. Pr. Bogdan Iamandi, protoiereu de Lehliu. Evenimentul la care a participat şi prefectul judeţului, Doru Ioan Tărăcilă, a fost precedat de Conferinţa preoţească pastoral-misionară de orientare tema fiind „Implicarea copiilor şi tinerilor în activităţile comunităţii parohiale - factor esenţial al dinamizării şi dezvoltării proiectelor catehetice, culturale şi social Misionare ale Bisericii Ortodoxe Române“.
Potrivit obiceiului o parte dintre invitaţi au semnat în Hrisovul Protoieriei ce poartă hramul Antim Ivireanul.
După dezvelirea plăcii de pisanie a Protoieriei, programul manifestărilor a continuat cu o croazieră pe Dunăre cu vaporul. „Prinţ Constantin“, unde toţi invitaţii au participat la o agapă frăţească.
Printre oficialităţile care au dat curs invitaţiilor gazdelor s-au numărat deputatul PSD Dumitru Boabeş, subprefectul Emil Enciu, preşedintele PDL Călăraşi, Marian Dinulescu, precum şi Părintele Protoiereu, Eugen Barz.