Salt la conținut
Semnal

Ialomita - A inceput campania de vaccinare impotriva gripei sezoniere

··1 min citire
[caption id="attachment_9291" align="alignleft" width="225" caption="A inceput campania de vaccinare"]A inceput campania de vaccinare[/caption] Campania de vaccinare impotriva gripei sezoniere a debutat, la Directia de Sanatate Publica Ialomita ajungand deja prima tranşa de vaccin, respectiv 24.000 de doze. Astfel, in cadrul acestei campanii, aproximativ 70.000 de ialomiteni se vor putea imuniza impotriva gripei sezoniere, vaccinarea continuand pana in luna februarie a anului viitor. Ştim cu toti ca una dintre cele mai frecvente afectiuni virale in sezonul rece este gripa, o infectie virala aparent banala dar care poate fi insotita de numeroase complicatii, mai ales la persoanele cu risc crescut. Astfel ca varstnicii, copiii, bolnavii cronici, gravidele cu risc crescut de a contacta infectia (nu in primul trimestru de sarcina), personalul medical sau care lucreaza in colectivitati de copii sau institutii de ingrijire (creşe, gradinite, şcoli, aziluri de batrani, spitale, policlinici etc.) şi toti cei care doresc sa se protejeze se pot vaccina pana la 1 februarie 2011. Cum virusul gripal se gaseşte intr-o mare varietate de tipuri şi are o mare capacitate de a se modifica de la an la an, in acest sezon rece vaccinul antigripal are in compozitie trei tulpini, printre care şi cea pandemica AH1N1 (Gripa porcina) şi este produs de Institutul Cantacuzino.