Asistăm la ultimele zvârcoliri ale Rusiei?

În ultimul deceniu, Rusia părea să își fi consolidat statutul de mare putere. De la Crimeea la Siria, de la Africa la Caucaz, Kremlinul se prezenta drept un actor capabil să înfrunte Occidentul și să ofere alternative geopolitice statelor nemulțumite de ordinea liberală. Astăzi, tabloul este cu totul altul: Moscova adună mai degrabă înfrângeri decât victorii, iar influența sa globală se erodează treptat.

Epicentrul declinului este, desigur, Ucraina. „Operațiunea militară specială” trebuia să fie o demonstrație de forță rapidă, dar s-a transformat într-un conflict lung și costisitor. Armata rusă nu și-a atins obiectivele declarate, iar economia este sufocată de sancțiuni. Mai grav pentru Kremlin, agresiunea sa a consolidat Uniunea Europeană, în loc să o destrame. Statele membre, în loc să se divizeze, au descoperit noi forme de solidaritate, de la energie la securitate comună.

În Orientul Mijlociu, influența rusă s-a subțiat. Siria, unde Moscova se voia arbitru absolut, este acum terenul de joc al Turciei. Iranul, partener tradițional, a fost lovit dur de Israel, în timp ce Rusia a privit neputincioasă. În Africa, expansiunea s-a oprit, iar în Libia prezența rusă este pusă sub semnul întrebării tot de Ankara.

În Asia Centrală și Caucaz, pierderile sunt și mai dureroase. Kazahstanul și alte republici adoptă politici autonome, apropiindu-se de China și de UE. În Caucazul de Sud, Rusia a fost practic exclusă din negocierile de pace dintre Armenia și Azerbaidjan. Faptul că semnarea acordului a fost posibilă doar după ce Moscova a fost scoasă din ecuație vorbește de la sine despre irelevanța sa actuală.

În emisfera vestică, ultimul bastion rămâne Venezuela lui Nicolás Maduro. Dar regimul este fragil și, la nevoie, Kremlinul nu are resursele necesare pentru a-l apăra.

Toate aceste dosare complicate sunt astăzi încredințate lui Serghei Kirienko, un tehnocrat căruia pare să-i lipsească anvergura unui strateg global. Poate că aceasta este cea mai clară dovadă a situației actuale: Rusia nu mai are capacitatea să joace rolul de „mare arbitru” mondial, ci doar să reacționeze la inițiativele altora.

Asistăm, așadar, la ultimele zvârcoliri ale unei puteri care încă visează la imperiu, dar care se trezește prinsă în propria neputință. Întrebarea nu mai este dacă Rusia va pierde teren, ci cât de rapid și cât de dureros se va consuma acest recul istoric.