Salt la conținut
Semnal

Prețuri oficiale pentru noul Mercedes-Benz CLA termic în România: de la 42.970 de euro

··1 min citire

Noua generație Mercedes-Benz CLA în versiune termică a ajuns în România, iar producătorul german a anunțat prețurile oficiale pentru model. După ce au fost dezvăluite tarifele pentru versiunea electrică, acum este rândul motorizării clasice, cu un preț de pornire de 42.970 de euro.

Modelul termic CLA este disponibil cu un singur motor, dar în trei variante diferite. Este vorba despre un motor pe benzină de 1.5 litri, cu patru cilindri, care beneficiază de tehnologie mild-hybrid la 48V. Sistemul include un motor electric integrat în cutia de viteze, ce dezvoltă 30 de cai putere, și o baterie de 1.3 kWh capabilă să asigure rularea pur electrică în oraș, la sarcini de până la 22 kW. Puterea este transmisă către roți printr-o cutie automată cu 8 trepte, 8G-eDCT.

Versiunea de bază, CLA 180, are 136 de cai putere și tracțiune față, pornind de la 42.970 de euro. CLA 200 oferă 163 de cai putere și preț de pornire de 44.850 de euro. Pentru tracțiune integrală 4Matic, prețul pornește de la 47.130 de euro.

Varianta de top, CLA 220, dezvoltă 190 de cai putere și are un preț de bază de 47.170 de euro, iar versiunea cu 4Matic ajunge la 49.350 de euro.

Toate cele trei versiuni sunt disponibile în trei niveluri de echipare: Progressive, AMG Line și AMG Line Plus.