Volvo EX60: noul SUV electric cu autonomie record de 810 km
Volvo a dezvăluit noi detalii oficiale despre viitorul său SUV electric EX60, care promite o autonomie impresionantă de 810 kilometri – cea mai mare dintre toate modelele electrice produse până acum de marca suedeză.
Lansarea oficială a EX60, versiunea electrică a cunoscutului XC60, este programată pentru sfârșitul lunii ianuarie, iar campania de promovare continuă cu imagini și informații tehnice suplimentare.
Primul aspect remarcabil este autonomia SUV-ului: 810 km conform standardului WLTP. Noul EX60 va fi, astfel, liderul gamei electrice Volvo la acest capitol.
Mulțumită noii platforme SPA3 și arhitecturii de 800 de volți, EX60 oferă și cea mai rapidă încărcare dintre toate modelele electrice Volvo. Astfel, o încărcare de doar 10 minute la o stație de 400 kW poate asigura până la 340 km de autonomie.
Bateria SUV-ului este integrată direct în structura mașinii prin tehnologia cell-to-body, ceea ce contribuie la o construcție mai rigidă și mai eficientă.
EX60 va fi primul Volvo realizat prin procesul „mega casting”, prin care sute de componente mici sunt înlocuite de o singură piesă mare, turnată cu precizie ridicată.
Mai multe detalii tehnice nu au fost încă dezvăluite. Lansarea oficială a SUV-ului Volvo EX60 este programată pentru 21 ianuarie 2026.